COVID-19 a ucis, în Belgia, o adolescentă în vârstă de 12 ani, un caz extrem de rar, potrivit autorităților medicale. Este primul copil care a decedat în această țară din cauza coronavirusului.
“Este un eveniment foarte rar, dar care ne-a bulversat’”, a declarat Emmanuel André, purtător de cuvânt al autorităţilor medicale federale belgiene.
Pînă în prezent, 705 persoane au murit după ce au fost infectate cu COVID-19. Centrul naţional de criză al guvernului belgian a anunţat marţi la prânz 876 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus, ceea ce aduce la 12.775 numărul persoanelor bolnave de COVID-19. Dintre noile cazuri, 467 provin din Flandra, 203 din Valonia şi 189 din Bruxelles, potrivit Agerpres.
În ultimele 24 de ore în Belgia şi-au pierdut viaţa încă 98 de persoane din cauza noului coronavirus. Până luni la prânz, 1696 de pacienţi ce contractaseră SARS-CoV-2 au fost externaţi în această ţară. Un număr de 1021 pacienţi se află la terapie intensivă.